daniela

daniela

Tuesday, December 30, 2014

Regret ca am crezut dar... niciodata ca am iubit!

Ca un desert mi-e inima, tristetea singur calator,
Emotii curg peste un suflet ce-i mistuit de-atata dor...
Si ganduri mintea-mi parjolesc si suferinta-mi arde-n piept,
Destinul m-a facut sa fug, atunci cand trebuia sa merg.
Imi bantuie prin corp trecutul si iarna lasa-n urma lui...
De as gasi acel remediu sa alung povara timpului!
Sa nu ma-ntreb intotdeauna unde incepe viata mea,
Sa nu mai ratacesc eu calea fara dorinta de-a zbura.
De ce ma inchid intr-o clepsidra cand insetata-s de real?
De ce durerea-i calauza cand vreau sa m-ancorez de mal?
De ce respir doar compromisuri cand oxigen mi-e dragostea?
De ce sa ma justific lumii ce imi scufunda lumea mea?
In viata, timpul se evapora, pierzi conexiunea cu el...de multe ori poate fi difuz sau distrugator...
Am lasat sa curga timpul, am impartit timpul, l-am plantat in suflet...
Privesc in inima mea si despletesc amintiri...
Am iubit pana la epuizare, pana la durere, pentru totdeauna...
Am daruit din spatiul inimii mele dar, eu nu am avut niciodata loc in spatiul din inima altora...
Am daruit fara sa fur dar, am primit fara sa cer, fara sa vreau, fara sa mi se potriveasca...
Cuvinte ce au creat minciuna si fapte ce au distrus adevarul...
Inima mea...un loc din care sa-mi amintesc si niciodata sa uit...

                                                           by: Daniela Stan


Regret ca am crezut dar... niciodata ca am iubit!







No comments:

Post a Comment